PUBLICITATE




A A A

Tratatul de la Lisabona

ALTE CARTI

Old price:29.00RON
Pret:26.00RON
Numar de produse pe STOC:99

Uniunea Europeană a cunoscut în ultimele două decenii o dezvoltare fără precedent, atât în ceea ce priveşte expansiunea către noi arii geografice, cât şi cea a creşterii nivelului integraţionist. Cea mai exemplificativă în acest sens este succesiunea de tratate care au apărut cu o frecvenţă de aproximativ cinci ani între ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa şi, acum, Tratatul de la Lisabona.

Mai multe motive au stat la baza ritmului accelerat de schimbare prin care a trecut construcţia europeană în ultimii douăzeci de ani. Ele au fost atât de natură internă, comunitară, dar şi de natură externă, respectiv legate de noutăţile petrecute pe scena mondială. În acest ultim caz, este pentru oricine evident că evenimente precum căderea sistemului comunist în Europa de Est sau apariţia unor provocări precum momentul 11 septembrie nu puteau să nu aducă schimbări în modul în care eşafodajul comunitar este construit şi funcţionează.

Modificările ultimilor ani au adus şi o modificare a raportului de forţe în bătălia veşnică ce s-a dus în domeniul unional, între suveranitatea naţională a statelor membre şi nivelul comunitar de reglementare şi acţiune. Dacă până în anii `80, primul nivel era preponderent, iar al doilea axat mai ales pe latura economică, dezvoltările actuale l-au extins pe ultimul şi în arii noi, precum politica externă, cetăţenia, justiţia. O astfel de schimbare a adus după sine un mare entuziasm de partea celor care doresc o Uniune apropiată ca model de statele federale, însă a declanşat şi o reacţie de respingere din ce în ce mai puternică din partea celor care se tem de o astfel de perspectivă.

Tendinţele de mai sus s-au relevat cu tărie de curând, odată cu lupta din jurul proiectului de Constituţie europeană. Ce s-a întâmplat? Factorii de decizie comunitari au decis ca după Tratatul de la Nisa să se producă o schimbare profundă în modul de organizare şi funcţionare a Uniunii, schimbare pe care au dorit să o concretizeze într-un nou text de drept comunitar primar. Pentru a-i da acestuia şi o valoare simbolică s-a decis ca să poarte numele de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. Era clară direcţia: înainte către un stat federal european, o constituţie fiind specifică statelor! Pentru a se ajunge la documentul ce avea să fie cunoscut ulterior în limbajul comun drept „Constituţia europeană”, s-a apelat la un proces lung şi complicat, proces care s-a dorit a oferi noului act fundamental o legitimare democratică. Astfel, a fost convocată o aşa-numită Convenţie Europeană, instituţie temporară, în cadrul căreia s-au reunit atât reprezentanţi din fiecare ţară membră U.E., ba chiar şi din cele candidate, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor comunitare. Lucrările acesteia s-au deschis la Bruxelles pe 28 februarie 2002, ea reuşind să definitiveze proiectul de Tratat în prima jumătate a anului 2003, astfel încât acesta a fost adoptat prin consens de Convenţie în vara lui 2003. Cu toate acestea, procesul de implementare a proiectului s-a blocat pentru încă un an de zile, în faţa unor nemulţumiri a unei părţi din statele membre cu privire la unele chestiuni conţinute de el. În condiţiile amintite, Tratatul a fost semnat, într-un final, la Roma, pe data de 29 octombrie 2004. Relativ rapid s-a putut observa că următorii paşi, cei de ratificare de către fiecare ţară membră a U.E., s-au dovedit imposibil de făcut în totalitate. Franţa şi Olanda, în primăvara lui 2005, au convocat fiecare câte un referendum cu privire la acest text legal comunitar, rezultatul fiind respingerea ratificării sale. Campania „nu” din ambele state au profitat exact de sentimentul de frică al populaţiei faţă de o federalizare prea accentuată a proiectului european ce fusese declanşat de schimbările profunde din ultimele două decenii.

Uniunea s-a mai confruntat cu blocaje în cadrul proceselor de ratificare de către ţările membre a textelor sale de bază. Se mai întâmplase în cazul Tratatului de la Maastricht cu Danemarca şi în cel de la Nisa cu Irlanda. De fiecare dată s-a putut trece peste problemele apărute, convocându-se noi consultări, după oferirea, în cazul Danemarcei, a unui regim special garantat printr-o anexă la Tratat, iar în cazul Irlandei de aplicare a unei campanii extrem de puternice în favoarea unui răspuns „Da”. Această soluţie, însă, nu mai putea fi aplicată şi acum pentru că Franţa şi Olanda aveau cu totul altă pondere, atât la nivel politic şi economic, cât şi moral, în Uniune, decât Irlanda şi Danemarca, ţări care nu erau membre fondatoare iar, pe de altă parte, obstacole de aceeaşi natură se prefigurau aproape cu siguranţă şi în cazul Marii Britanii sau Poloniei.

Anii 2005 şi 2006 s-au scurs fără a se ajunge la o rezolvare cu privire la problema Constituţiei Europene. Abia în a doua parte a anului 2007 s-a ajuns la o soluţie de compromis pe care factorii de decizie comunitari o sperau viabilă. Ea s-a concretizat în apariţia unui nou act comunitar, denumit Tratatul de reformă sau Tratatul de la Lisabona, după locul în care a fost semnat oficial de şefii de state şi de guverne pe 13 decembrie 2007.

Noul Tratat este clădit, în general, pe conţinutul Constituţiei Europene, din cadrul căreia au fost înlăturate prevederile cele mai controversate şi, în primul rând, titlul de „Constituţie”, care speria populaţia europeană prin simbolismul pe care îl cuprindea. În acelaşi timp, pentru ţara noastră, noul tratat este primul pe care îl semnează în calitate de ţară membră.

Noul document se spera că va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009, după ratificarea sa de către toţi cei 27 de membrii ai Uniunii, însă, şi acest proces de ratificare s-a împotmolit într-un loc devenit se pare „tradiţional” - Irlanda. În această ţară un referendum convocat cu privire la ratificarea tratatului a dat rezultat negativ. A trebuit să fie convocat un alt referendum în a doua parte a anului 2009. Acesta din urmă a arătat o susţinere cu privire la noul Tratat, astfel încât noul Tratat de Reformă de la Lisabona a putut intra în vigoare la 1 decembrie 2009.

Fişa tehnică
Autor(i) Eduard Dragomir, Dan Nita
Titlul Tratatul de la Lisabona
Editia I
Editura Nomina Lex
Localitatea si Anul Bucuresti, decembrie 2009
Nr. pagini 466
Format A5
ISBN 978-606-8153-02-5

Comentarii:

 
eXTReMe Tracker